joi, 22 mai 2014

miercuri, 21 mai 2014

Secretele conturării faciale dezvăluite

Până nu demult, femeile erau sfătuite să lase procedurile de conturare facială pe mâna profesioniștilor în materie, dar există câteva principii de conturare, pe care le poți aplica singură. 


Pasul 1: Alege bronzantul potrivit
Bronzantele care funcționează cel mai bine pentru conturare sunt, de obicei, mate și lipsite de strălucire.
În cazul în care ai pielea deschisă, alege un bronzant cu o culoare deschisă, rece.
Încearcă 


Star Bronzer Mineral Pudră Bronzantă Persistentă SPF15 (Bronz Mat Natural) de la Lancome

În cazul în care ai pielea mai închisă, un bronzant cu o nuanță caldă de cupru va funcționa cel mai bine.
Încearcă 

Bronzant Natural Luciu Cald, Luciu de Cupru de la Burberry 

Pasul 2: Alege iluminatorul potrivit


Pielea deschisă, va merge cel mai bine cu iluminatoarele în tonuri rozii, în timp ce pielea închisă, va fi cel mai bine pusă în valoare de un iluminator cu o nuanță caldă.
Încearcă 

Pensulă Corectare de Efect Atingere de Catifea de la By Terry

Pasul 3: Găsește-ți pomeții
Marchează delicat, sub această zonă, cu o pensulă ușor trecută prin bronzant, pentru a reține unde să aplici.


Pasul 4. Aplică delicat bronzantul, de la jumătatea obrazului către linia părului.
Creează iluzia unui nas subțiat, folosind o pensulă rigidă de fard de ochi, pentru aplicarea bronzantului.


Pasul 5: Iluminează-te
Aplică iluminator deasupra liniei conturului, zona de lângă linia părului, și pe centrul frunții.
Aplică-l în jos pe mijlocul nasului, și la colțurile exterioare ale ochilor. Și ești gata!


Găsește produse grozave de machiaj, la cel mai bun preț, pe Strawberrynet, 


compania cosmeticelor proaspete.


Review: Aveda - Loțiune de Curățare și Îngrijire Solară pentru Păr și Corp

Bună Frumoaselor!



joi, 15 mai 2014

Lotusul – Floarea purificării și a refacerii

Review Luciu de Buze Dior Addict

Bună, Frumoaselor!

A trecut ceva timp de la ultimul review făcut, așa încât am considerat că este momentul pentru un come-back.
O ieșire seara în oraș cu fetele este ceea ce m-a inspirat pentru review-ul de astăzi, drept urmare am să vă vorbesc despre un produs foarte drag mie, pe numele său întreg Dior Addict Be Iconic Mirror Shine Volume & Care Gloss - Nr. 257 Venus :)


De fapt, povestea de dragoste dintre mine și acest luciu de buze a început prin intermediul unei prietene. la una din întâlnirile noastre ca fetele, nu puteam să îmi iau ochii de la luciul de buze al unei bune prietene, care avea niște sclipiri deosebite și care, în ciuda discuțiilor prelungite și al cafelelor consumate, rezistase cu stoicism pe buzele ei. Așa că am întrebat cum se numește produsul-minune, iar răspunsul nu a întârziat să apară. 

După o asemenea demonstrație de beauty, am luat cu asalt cel mai mare magazin de cosmetice din oraș și nu mică mi-a fost mirarea  când am văzut prețul ușor exorbitant, pentru un luciu de buze. (Prietena mea îl achiziționase din duty-free). Așa că după un research temeinic, l-am găsit la un preț mai acceptabil aici

Ambalajul este tipic rujurilor și produselor pentru buze, în general, de la Christian Dior - adică este simplu, elegant și realizat din materiale de calitate. Numele firmei este inscripționat cu litere embosate pe una din lateralele recipientului, iar inițialele CD apar pe partea superioară a capacului. Trebuie să mărturisesc faptul că, nu o dată, mi s-a întâmplat ca ambalajul luciului de buze să crape iar restul produselor din geantă (din imediata apropiere) să fie ”contaminate”, așa că am fost încântată să dau peste un recipient mai robust.



Dar ajunge cu detaliile despre ambalaj - să vorbim puțin despre produsul în sine. Acesta este disponibil într-o gamă foarte variată de culori, iar alegerea uneia singure se va dovedi a fi o misiune nu tocmai facilă. De asemenea,  Dior Addict Be Iconic... este disponibil în trei variante de finisări - strălucitoare, perlată sau culoare pură. Eu am optat pentru prima variantă și nu regret nici o secundă. Are inserate niște particule sclipitoare minuscule care furnizează o strălucire exemplară buzelor, însă departe de a fi kitsch-oasă. În lumina soarelui, particulele respective emit sclipiri scânteietoare. Este de ajuns să încercați o dată - vă veți îndrăgosti de acest produs pentru totdeauna.

Hidratează și netezește instantaneu buzelor. Textura este fluidă, însă nelipicioasă, ceea ce mie mi se pare un aspect important. Persistă pe buze ore îndelungate - un alt aspect pro pentru un luciu de buze. Datorită micro-particulelor inserate și a faptului că la aplicare umple liniile fine ale buzelor, creează, totodată, și un efect de volum. Nu veți căpăta buzele Angelinei Jolie, însă vă veți bucura de buze mai sexy.

Culoarea aleasă de mine este Nr. 257 - Venus. Imaginea de mai sus nu reflectă foarte bine nuanța sa , care este, mai de grabă, un roz trandafiriu mediu. Este genul de culoare pe care o poți purta la orice oră din zi și care va completa cu succes orice tip de machiaj.

Voi ați încercat un luciu de buze din gama aceasta? Dacă da, cum vi s-a părut? Dacă nu, ați încerca?

Pe data viitoare,
Mereu Frumoase




vineri, 9 mai 2014

Review Carolina Herrera CH Sublime

Bună, Frumoaselor!

Astăzi m-am hotărât să vă vorbesc despre un parfum - o descoperire destul de recentă - care m-a cucerit cu aroma sa și care reprezintă cea mai nouă achiziție a în materie de creații olfactive, și anume CH Sublime de la Carolina Herrera.


Este un parfum cu care am făcut cunoștință întâmplător, prin intermediul unui tester. Prima întâlnire a fost un succes, în sensul că mi-a plăcut ceea ca am simțit. Știu...îmi veți spune că testerele sunt în așa fel create pentru a te cuceri și a te convinge să cumperi, în cele din urmă, parfumul. Da, e adevărat, testerele sunt o versiune îmbunătățită (în sensul persistenței, mai ales) a parfumului în sine, însă nu sunt departe de adevăr.

În fine, în cele din urmă m-am decis - acesta va fi noul meu parfum pentru sezonul care urmează. Cel mai bun preț la care am găsit CH Sublime este aici.



Și acum câte ceva despre parfum...

Iată descrierea parfumului, așa cum apare ea pe site-ul oficial Carolina Herrera:

”Esența femeii CH Eau de Parfum Sublime este o combinație de senzualitate și spontaneitate. Ea este veselă, amuzantă și încântătoare, carismatică și ușor misterioasă, ceea ce o face și mai interesantă, specială și irezistibilă”



Cutia parfumului nu trădează sub nici o formă forma și design-ul sticluței. Poate doar fundița mov și inițialele ”C H” aurii, însă departe de mine gândul că sticluța în sine ar putea fi atât de drăguță și elegantă.

Din punctul meu de vedere, creatorii acestui parfum au avut în vedere chiar și cele mai mici detalii, care pot face diferența. Nuanțele de auriu și mov alese sunt foarte bine coordonate, fără să creeze un contrast izbitor. Ca să nu mai vorbim de combinația de texturi: materialul textil din care este realizată fundița, pielea ecologică de reptilă care îmbracă sticluța și inițialele aurii metalice - totul se completează perfect!



Cât despre notele parfumului CH Sublime... acesta este, fără doar și poate, un parfum floral creat pentru femeile contemporane. Așa cum se menționează și pe site-ul oficial Carolina Herrera ”Acest parfum recreează trăsăturile și calitățile femeii CH Eau de Parfum Sublime. O femeie sofisticată, feminină, senzuală, pasională și cu simțul umorului”  

Notele înalte de bergamotă și floarea pasiunii creionează caracterul proaspăt și exotic la CH Sublime. Risipindu-se, ele lasă loc acordurilor florale de trandafir și orhidee (ce poate fi mai frumos?). Parfumul se încheie cu note de bază de paciuli, mușchi, piele și ambră. Este o creație a parfumierilor potrivită oricărei ocazii.

Dacă sunteți iubitoare de parfumuri florale, CH Sublime nu vă va dezamăgi - vi-l recomand cu tărie :)

Voi ați avut ocazia să îl testați? Dacă da, cum vi s-a părut?

Cu drag,
Mereu Frumoase

8 Produse Naturale pentru O Exfoliere Corporală Uimitoare

joi, 8 mai 2014

Micșorarea Porilor

Review Ulei Versatil de Înfrumuseţare Kerastase Elixir Ultime Oleo-Complexe

Bună, Frumoaselor!

Astăzi m-am hotărât să vă vorbesc despre un alt produs foarte eficient pentru păr, și anume Kerastase Elixir Ultime Oleo-Complexe Ulei Versatil de Înfrumuseţare.


Am făcut cunoștință cu acest ulei pentru păr de la Kerastase în urmă cu ceva timp, când o prietenă mi l-a făcut cadou, la întoarcerea dintr-o vacanță în străinătate. La momentul respectiv, citisem și auzisem nenumărate păreri pozitive despre produsele de îngrijire Kerastase, însă nu mă încumetasem să îmi achiziționez ceva datorită prețului nu tocmai mic. Așadar, cadoul primit a fost mai mult decât bine-venit.
Azi am decis să scriu despre el pentru că l-am găsit la super preț aici și am și acționat în acest sens - deja am plasat comanda pentru că este o ocazie cu care nu știu când mă voi mai întâlni.

Revenind la produs :) Acesta este un ulei pentru păr sau, mai bine spus, un tratament multi-funcțional pentru înfrumusețarea podoabei capilare. Îngrijește, catifelează și netezește părul, în timp ce îi oferă un plus de strălucire. Conține un complex de patru uleiuri prețioase, hrănitoare, și anume: ulei de porumb, ulei de pracaxi, ulei de de camelie și de argan, acesta din urmă fiind considerat aurul Marocului pentru multiplele sale beneficii, atât pentru piele (acțiune antirid, hrănire), cât și pentru păr (hrănire, hidratare). 



Elixirul Kerastase (pe scurt spus) are o consistență foarte fluidă și un parfum cald, de ambră și vanilie, care îți lasă părul mătăsos și strălucitor (de sănătate, bineînțeles). Nu conține silicon și se absoarbe rapid în firul de păr, fără să îl încarce, ceea ce este mai mult ca perfect.

De ce poate fi considerat un produs multi-funcțional? Simplu! Poate fi utilizat ca tratament pre-șamponare pentru hrănire intensă. Poate fi aplicat după spălarea părului, pe părul șters cu prosopul, ca balsam fără clătire, pentru hidratare în profunzime. 

O altă utilizare a sa este aceea de protector termic pentru stilizarea la cald.  În acest caz, se aplică produsul de la jumătatea firului de păr până la vârfuri și se stilizează părul în mod obișnuit. Hidratează, protejează și sporește strălucirea părului.

Mai puteți folosi acest ulei și ca produs de finisare pentru îmblânzirea firelor rebele. Este ideal de folosit și pentru retușuri necesare în timpul zilei, mai ales în cazul părului uscat și neascultător, care necesită extra control și hidratare pe parcursul zilei.

Toate aceste beneficii într-un singur produs! Nu ai cum să nu te îndrăgostești de el, mai ales că este potrivit tuturor tipurilor de păr. Sper ca acest review să vă fie util.

Până data viitoare,
Rămâneți Mereu Frumoase

miercuri, 7 mai 2014

5 Motive să îți iubești părul ondulat

REVIEW Cremă Hidratantă Clinique Moisture Surge Intense

Bună, Frumoaselor!

A trecut ceva vreme de la ultimul meu review, pe care, sper, că l-ați găsit a fi util. Astăzi m-am hotărât să vă vorbesc despre o altă cremă hidratantă, și anume despre Clinique Moisture Surge Intense.


Nu sunt neapărat o împătimită Clinique, însă produsele de la această firmă pe care le-am folosit/ încercat până acum, nu m-au nemulțumit sub nici o formă. Ceea ce mă încântă la creațiile Clinique este că acestea sunt dezvoltate cu aviz dermatologic, deci sunt gândite în așa fel încât să și hrănească pielea, nu doar să livreze rezultate frumoase și atât.

Acesta este și motivul pentru care, acum vreo 2-3 luni, când mi s-a terminat crema hidratantă, am decis să încerc o cremă Clinique. Tenul meu este unul uscat spre foarte uscat în lunile reci, când, dacă nu folosesc o cremă cu adevărat hidratantă, mi se formează porțiuni cu piele descuamată pe obraji și, credeți-mă, acestea nu dau foarte bine pentru machiaj. Soluția, în cazul meu nu este doar gomajul ci, așa cum spuneam, o hidratare foarte bună.

Deci, am ales Clinique Moisture Surge Intense. În cazul său, impresiile sunt puțin amestecate. Ambalajul cremei (într-un borcănaș) poate să nu fie pe placul tuturor. Știu persoane care preferă ambalarea sub formă de tub sau cu pompiță. Pe mine una nu m-a deranjat, însă am preferat să folosesc o spatulă pentru aplicare și să evit aplicarea directă cu degetele. Acest lucru îl recomand în cazul oricărei creme la borcan, pentru a evita deteriorarea și pierderea eficacității ingredientelor componente ale cremei.



Textura este de gel - cremă, ușoară, lejeră. Pielea este învăluită de un voal de hidratare propriu-zis. Pielea se simte împrospătată și capătă un aspect odihnit, de ten hrănit. În cazul meu, crema nu se absorbea tocmai rapid. Adică erau necesare cam 5 minute pentru absorbția completă (asta în cazul în care nu aplicam, din greșeală, puțin cam mult). Pentru machiaj (aplicarea pudrei) - nu a reprezentat cea mai bună bază de aplicare. Crema crea o peliculă protectoare, de hidratare pe piele, însă pudra nu mai adera cum trebuie și nu mai putea fi aplicată uniform. Aspectul pozitiv este faptul că într-adevăr hidratează așa cum promite. Eu foloseam această cremă și dimineața, și seara. Efectele pozitive asupra pielii s-au văzut. Însă, în aproximativ o lună am rămas fără :( Trăgând linie, cred că ar fi fost mai indicat să fi aplicat această cremă doar seara, înainte de culcare și să-i las timp întreaga noapte să acționeze și să pătrundă în straturile pielii.

Dacă o recomand, da, cu certitudine - efectele sunt vizibile. Însă, sugerez celor care o vor alege spre folosire să țină cont de cele expuse de mine în acest review vis-a-vis de aplicarea machiajului. Poate în ceea ce mă privește a fost vorba doar de un caz izolat :)

Voi ați folosit creme de îngrijirea pielii Clinique? Ce impresii v-au lăsat?

Până data viitoare,
Rămâneți Mereu Frumoase


vineri, 2 mai 2014

Review - JOICO K-Pak Deep- Reconstructor Lichid - Pentru Păr Fin / Deteriorat

Bună, Frumoaselor!

M-am gândit că a venit momentul să vorbesc și despre un produs de îngrijirea părului, dacă până acum m-am concentrat numai asupra celor de machiaj și de îngrijirea pielii.

Așa că azi vă voi vorbi despre un produs pe care l-am descoperit în urmă cu 3 ani, când mă aflam departe de casă, dar de ale cărui efecte minunate nu mă mai satur - JOICO K-Pak Deep- Reconstructor Lichid.


Cum să scăpăm de mătreață