joi, 24 aprilie 2014

REVIEW: 5 COULEURS LIFT -042 LIFTING GREY





Astăzi m-am gândit să scriu un review personal despre una dintre paletele mele favorite de machiaj, și anume Dior 5 Couleurs Lift – 042 Lifting Grey, pe care o puteți găsi pe CăpșunaNET

Ca toate seturile de machiaj Dior, și aceasta vine ambalată într-un drăguț săculeț de catifea bleu-marin:



Caseta în sine este bleu-marin lucios, având o inscripție holografică, cu inițialele casei, CD, și o inscripție embosată ”Dior”.



Ceea ce este deosebit, din punctul meu de vedere, la această paletă este că pe lângă faptul că reprezintă un produs de machiaj de bună calitate, oferă pielii delicate a pleoapelor beneficii de îngrijire și hrănire deoarece fardurile  de ochi sunt infuzate cu un ser tratament anti-îmbătrânire.  Este genial, sincer - ne machiem și în același timp prevenim apariția ridurilor.



Paleta despre care am ales să vorbesc include : 
 - o Bază de Machiaj și Lifting (cea din mijloc), care este îmbogățită cu ingrediente active și care uniformizează textura pleoapei.
- 2 Farduri de Ochi infuzate cu ser-tratament (nuanțele de gri din partea stângă), care se aplică uniform și aderă foarte bine pe piele.
- un Fard Iluminator (colțul din dreapta-sus), care oferă luminozitate ochilor
- un Fard -Contur pentru Ochi și Sprâncene (colțul din dreapta-jos). Eu una prefer să îl folosesc pentru conturarea și colorarea sprâncenelor - este foarte bun și persistent.
Bineînțeles, caseta vine și cu aplicatoare pentru fardurile de ochi, dar și pentru fardul-contur.

Ceea ce mai deosebește paletele 5 Couleurs Lift de restul paletelor pentru ochi Dior este prezența primer-ului, în mijloc, iar din punct de vedere calitativ, acesta este extraordinar.



Pentru un machiaj de zi aplic nuanța mai deschisă de-a lungul pleoapei și pe colțul interior al ochilor, iar pentru ocazii mai speciale, aplic nuanța mai închisă pe colțul exterior și pe pliu, pentru un efect mai intens.




Prețul nu este cel mai mic, într-adevăr, însă merită - produsele sunt de foarte bună calitate și rezistente, iar ambalajul este foarte bine gândit - caseta are dimensiunile potrivite pentru a fi purtată cu ușurință în geantă sau în portfard, fără să ocupe foarte mult spațiu.    



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu